Instanța a respins una dintre contestațiile depuse de patronul din acte al lui Dinamo, Dorin Șerdean, împotriva Planului de reorganizare modificat.
Dinamo trece printr-o perioadă care cu siguranță va da direcția viitorului în Șos. Ștefan cel Mare. Dacă pe teren lucrurile au mers foarte bine în ultima perioadă, și elevii lui Ovidiu Burcă au toate motivele să spere la calificarea în play-off, în birouri se duce lupta pentru pachetul de acțiuni. DDB încearcă să îl deposedeze pe Dorin Șerdean de acțiunile preluate de la Pablo Cortacero, astfel că administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a întocmit un Plan de reorganizare modificat, care a fost aprobat de aproape toți creditorii. Printre cei care s-au opus se numără Dorin Șerdean și Nicolae Badea, care în paralel și-a înființat propria echipă cu numele Dinamo în Liga 4 și urmărește promovarea succesivă până în Superliga.
Una dintre contestațiile formulate de Șerdean a fost respinsă, în cursul zilei de marți, de judecătorul sindic.
Dorin Șerdean are șanse din ce în ce mai mari să fie deposedat de pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, după ce prima sa contestație a fost respinsă „din oficiu”, deoarece a fost formulată tardiv.
„Tip solutie: Respinge cererea Solutia pe scurt: Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocata de administratorul judiciar. Respinge contestaţia împotriva tabelului definitiv actualizat al creanţelor publicat în BPI nr. 14182/06.09.2022, astfel cum a fost precizată, ca tardiv formulată.
Respinge cererea formulată de administratorul judiciar de amendare a contestatoarei. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă”, se arată în motivarea deciziei instanței, conform Playsport.
Potrivit aceleiași surse, PCH le-a plătit lui Dorin Șerdean și Nicolae Badea restanțele financiare solicitate, dar ambii au trimis banii înapoi.
În cursul zilei de miercuri, 16 noiembrie, se va judeca a doua speță a lui Dorin Șerdean, în care patronul din acte contestă că nu i s-a permis să voteze, din calitatea sa de creditor, în cadrul Adunării Creditorilor, în care acestora li s-a supus la vot aprobarea Planului de reorganizare modificat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER